Vlad Moldoveanu (31 de ani) joacă acum în Grecia, la Ifaistos Limnou, și a povestit pentru ProSport cum a obținut două diplome la un colegiu de prestigiu din SUA, cât de greu i-a fost când a fost diagnosticat cu hepatită virală de tip A, ce asemănări sunt cu marele Dirk Nowitzki, de ce nu a fost ales să joace în NBA, dar mai ales de ce echipa națională e un capitol închis, anunțul oficial urmând să apară probabil până la finalul anului.
ProSport: Cum ai ajuns să joci baschet? Ai practicat alt sport în copilărie sau provenind dintr-o familie de baschetbaliști a fost o “condiție” privind cariera ta sportivă?
Vlad Moldoveanu: Am început cu fotbalul, aveam șase ani și eram la Dej, când mama juca acolo. Apoi, ne-am întors la București, când aveam șapte ani, și după o discuție cu Petre (n.red. – Petre Brănişteanu, fost mare baschetbalist) și cu Carmen (n.red. – Carmen Tocală, vicepreședintă a federației internaționale de baschet și prima femeie care ocupă o astfel de funcție din 1932 de când s-a înființat acest for), mi-au spus că nu erau antrenori în care ei să aibă încredere privind dezvoltarea mea fotbalistică…Eu îmi doream să fiu portar, dar cum nu s-a putut, am ales baschetul, cam asta era a doua opțiune. Și așa am început, la șapte-opt ani, în București. Mi-aș fi dorit să practic două sporturi, și când am plecat în SUA, din clasa a 10-a am încercat să joc și acolo. E bine pentru un copil să facă mai multe sporturi…
Te ghidezi după motto-ul family, loyalty, basketball? Am văzut că ai și tatuat aceste cuvinte. Mai ai și alte tatuaje?
Motto-ul meu baschetbalistic este ‘Țintește spre lună. Chiar dacă nu reuşeşti, vei ajunge printre stele’. Este ceva ce mi-a spus antrenorul meu din SUA, când am ajuns acolo în clasa a 10-a, printre primele lucruri spuse de el, de când m-a văzut jucând baschet. Mi-a zis că am potențial să ajung sus și e bine ca ăsta să fie motto-ul meu. Așa mi-am ghidat cariera. Legat de tatuaje, da am cele două ‘Family’ și ‘Loyalty’ și sunt legate de numele copiilor, Dominic, Duncan și Dani.
Care ar fi diferențele între baschetul din străinătate și cel din România? Având în vedere că ai jucat în campionate importante din Europa.
Cel din România duce lipsă de jocul fizic, e mai lent, contactele se fluieră ușor, iar afară se joacă mult mai fizic, mai dur, cel puțin în campionatul Greciei, al Poloniei sau al Rusiei, iar în Franța aș spune că e mai atletic, mai în viteză. Cred că acum peste tot în lume baschetul e un joc de contact.
Care trofeu îți e cel mai drag și cât de greu a fost de cucerit? Ești campion al Estoniei, Poloniei şi României.
Depinde. Campionatul Poloniei e special pentru că am avut o echipă în care erau 11 – 12 inși care evoluau non stop, ceea ce e foarte rar, doar la echipele mari se mai găsește așa ceva, iar toată lumea avea câte opt – nouă puncte pe meci. Efectiv jucai pentru ceilalți, era un joc foarte fluid, foarte frumos. Apoi, aș spune Estonia, acolo am început să urc în carieră. Veneam după o finală de Cupă pierdută.. Jucasem slab prima dată, dar apoi am întâlnit iar aceeași echipă și am evoluat foarte bine, am câștigat și am ieșit și cel mai bun jucător al finalei. Apoi, tripla din România are un loc aparte. Mi-am dorit să câștig și să demonstrez că și un jucător român poate, nu neapărat străinii, și cred că am arătat asta la Cluj, în primul meu an acolo, cât am fost sănătos.
Apropo de problemele de sănătate, în 2018 ai ratat partidele din preliminariile CM 2019 cu Croaţia şi Italia, dar și finalul sezonului cu echipa de club Demir Inşaat, după ce a fost operat la genunchi. Cât de greu a fost acest interval pentru tine?
A fost o perioadă grea, prima operație și prima accidentare serioasă. M-am operat în februarie, iar accidentarea s-a întâmplat în octombrie, dar am încercat să joc cu infiltrații…Apoi, recuperarea, dar eu stau bine psihic, am avut și un specialist care m-a ajutat, și nu am privit accidentarea ca pe un capăt de țară, în sport se întâmplă. Mai greu a fost că echipa din Turcia nu mi-a plătit salariul șapte – opt luni, încă mă judec cu ei. Cred că asta a fost partea mai grea decât accidentarea. Eu mi-am plătit operația fiindcă am vrut să fie anumiți profesioniști care să mă ajute, doctorul cu care am făcut recuperarea în SUA este și terapeutul echipei olimpice de schi a Americii. Știam că trebuie să revin, să-mi întăresc musculature…
Apoi, în decembrie același an un anunț scurt anunța că nu vei juca în următoarele trei luni după ce ai fost diagnosticat cu hepatită virală de tip A. A fost cea mai neagră perioadă a carierei tale? Cum ai învins boala?
Da, asta a fost o perioadă grea fiindcă nu poți să faci nimic când ai o astfel de boală. Trebuie să stai în pat, să stai întins, să urmezi un regim și să aștepți până când corpul îți spune că poți să faci ceva. Din prima zi de când am intrat în spital mi s-a spus că o să stau șase luni, nu știu de unde a apărut anunțul că doar trei luni nu pot juca…Psihic am avut perioade în care am fost destul de dărâmat, dar m-am concentrat pe anumite business-uri pe care doream să le încep, am citit cărți de devoltare personală, în special cea psihologică, și m-am concentrat asupra familiei, a soției și a copiilor. Apoi, după cele șase luni, a venit vara și nu mă așteptam ca cei de la Cluj să-mi dea drumul…apoi s-a făcut iulie, și nu prea erau interesați mulți de mine, dar în august au existat oferte din partea mai multor echipe, evident după ce și-au făcut temele în privința analizelor mele la ficat. Cert e că am mers mai departe.
Acum joci în Grecia. Știu că atmosfera acolo e incendiară. Fanii lui AEK sau PAOK se comportă ca pe stadioanele de fotbal. E presiune? Inspiră teamă? Au existat și incidente neplăcute?
Atmosfera e extraordinară chiar dacă există multe echipe cu probleme financiare, PAOK și Aris au unele foarte mari și au afectat campionatul, Olympiakos a retrogradat anul trecut din cauza scandalului legat de arbitraj. Dar, e un campioant frumos, sălile sunt pline, chiar dacă meciurile sunt la televizor și pe internet. E aparte, în Europa nu sunt multe țări care să aibă cultura baschetbalistică de aici. Acasă jucăm cu 1.500 de oameni în tribune, iar majoritatea echipelor au galerie. Noi o să mergem la PAOK, dar vin și fanii noștri. O să mergem cu feribotul vreo patru ore…o să fie un meci interesant, mai ales că PAOK e în criză, au schimbat antrenorul. Am jucat cu AEK, au venit vreo 200 de suporteri de la Atena și nu au fost incidente, dar orice e posibil, mai ales în estul Europei.
De ce ai ales numărul 0 la Ifaistos Limnou? Are o semnificație?
După ce cei de la Cluj au decis să-mi dea drumul, efectiv am încheiat prima parte a carierei, am intrat în ultimii doi – trei – patru ani de joc și efectiv vreau să mă bucur de baschet. Iau fiecare meci în parte și vedem ce o să fie. Dacă de mâine se încheie cariera mea sunt la fel de împăcat ca și cum asta s-ar întâmpla peste patru ani. Am întors pagina și sunt un jucător important la o echipă care e în primele șase șapte echipe ale Greciei. Am vrut să-mi arăt mie că pot să revin, e anul zero, vedem ce va urma.
După încheierea contractului cu Ifaistos ce vei face? Alegi o provocare în străinătate, ai vrea să joci iar în țară?
România nu cred că mai este o opțiune pentru mine, cu siguranță voi juca în străinătate. Cât sunt sănătos sper să ajung la un nivel de cupe europene, Eurocap sau Champions League. Să termin cu capul sus după această resetare a carierei.
Ai evoluat la națională încă de la U14, ce planuri ai legate de prima reprezentativă, mai ales că problemele medicale te-au făcut să ratezi ultimele acțiuni.
Sunt retras, e foarte greu să mă văd evoluând la națională, majoritatea celor cu care am crescut sunt pe final de carieră. S-au schimbat multe la națională în ultimul an și jumătate, de când a venit Tudor Costescu care face o treabă foarte bună cu jucătorii tineri. Având în vedere situația noastră pentru Eurobaschet 2021 cred că e mai bine ca tinerii să evolueze. În plus, orice șansă am de a mă odihni, de a mă reface, vreau să profit deoarece am venit după niște accidentări. Echipa națională e un capitol încheiat. Mai vedem, e timp până la fereastra meciurilor naționalei din februarie, dar în o lună – două voi avea o discuție cu președintele federației, Horia Păun, și vom face un anunț oficial.
Să vorbim și despre omul Vlad Moldoveanu. Ai studiat în SUA. Ce specializare ai?
Am terminat American University, una dintre cele mai bune din SUA,în special pe partea de politică. Eu am diplomă în comunicare, cu specialitatea media internațională, și am o alta în istorie, pentru că-mi place foarte mult și am ales să urmez niște cursuri, unde după vreo trei ani am aflat că pot obține și o a doua diplomă fiindcă eu toate opționalele le-am ales de istorie, cea a Israelului, a Rusiei.
Cât de mare a fost dezamăgirea că nu ai fost ales pentru a evolua în NBA?
A fost o dezamăgire, dar viața merge înainte. Știu că am făcut tot ce s-a putut, tot ce a depins de mine, am fost printre cei mai buni marcatori din NCCA (n.red. – National Collegiate Athletic Association), în ultimii doi ani am participat la tot ce ține de draft (n. red. – eveniment anual unde jucători de la colegiu sunt aleși de către echipe din NBA). Să fiu sincer, cred că săritura mea sau pasul lateral au fost principalele cauze care au făcut să nu joc în NBA. Am lucrat la cele două capitole, dar fiecare are limitele lui fizice. La testele acelea nu am făcut foarte bine, dar la jocul de baschet rezultatele au fost foarte bune. Am avut discuții cu manageri ai cluburilor din NBA și mi-au spus că, din păcate, săritura mea nu e punctul forte. Am îmbunătățit forța, asta le-a plăcut, dar…Tot timpul mi-am dorit să ajung acolo, însă nu am rămas cu regrete.
Cine este idolul tău din NBA, dintre actuali sau foști jucători?
Nu am un idol, am trecut de vârsta repsectivă. Când era în colegiu mi-a plăcut foarte mult de Nowitzki, cred că aveam un stil similar și i-am și ‘furat’ câteva procedee.
Cine sunt cei patru jucători cu care ți-ai face echipă și de ce?
Să vedem…aș începe cu Magic Johnson, Michael Jordan, apoi un om foarte mare, cum ar fi Shaq (n.red. – Shaquille O’Neal), și un pasator, eu fiind scorer, deci în loc de Magic ar fi Papaloukas, cel mai bun pasator din istorie, și l-aș mai allege pe LeBron James.
Știu că ai trei băieți. Îi vei îndruma spre baschet sau ai vreao să aibă un alt traseu sportiv?
Ei fac tenis și baschet, la academia noastră condusă de un fost mare jucător grec, aici fiind un program foarte bun pentru copii. Ei au antrenament în fiecare week – end, după meciul ei, în aceeași sală, se pregătesc și ei. În timpul săptămânii fac tenis. Până la 14 ani aș vrea să facă mai multe sporturi, trei luni un sport, apoi altul și tot așa pentru a se devolta pe toate planurile. Apoi, după vârsta de 14 se pot concentra asupra unui sport sau două. Ce vor să facă, eu îi voi susține.
Cine e Vlad Moldoveanu:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER